OSIE sf. 🔧 1 Bucată de lemn sau de fier care trece pe sub un car, căruță, trăsură, etc. și leagă între ele două roți; „fusul” osiei e partea vîrîtă în butucul roții, iar „podul” osiei e partea ce trece sub car (🖼 3472): m’am pomenit cu trăsura într’un peș: se rupsese osia și rămăsese în trei roate (I.-GH.); (P): unge osia, să nu scîrție carul, trebue să mituești, să împărți daruri, favoruri, ca să închizi gura acelora ce-ar putea să-ți strice ¶ 2 Axă [vsl. osĭ].

OSIE ebr. Hōsha’a (EI). Osiescu (Giur 84) sau < Teodosie cu afereză.