OREST gr. ’Oρέστης, cf. ὀρεστιάς „muntean”. 1. – clisiar(h) (BCI III 84); -u ep. (Sd V 51). 2. Oris = Orestie, olt. megiaș, 1680 (Hris I p. 199-200). 3. Cu i protetic: Iorest, cinci prelați (Bis R); – strănepot lui Tazlău (G. Roș 69); – Năsturel (Udriște) (Ins 91); ioriste, 1726 (Paș). 4. Cu căderea p. fin.: Iorei Roșul, 1697, megiaș (AO V 29).