OGLINDĂ (pl. -inzi) sf. 1 Geam neted și lucios acoperit pe una din fețe cu un amalgam de cositor, sau de argint viu, ori cu un strat subțire de argint sau de platină, spre a putea reflecta pe cealaltă față imaginile obiectelor: ~ de perete (🖼 3423); ~ de buzunar; ~ sferică, oglindă ce face parte din suprafața unei sfere (🖼 3424); a face ceva ca oglinda, a curăți bine, a face foarte curat; a se uita în ~; F : mai bine te-ai uita în ~, mai bine ți-ai da seama cum arăți, ce urît ești, etc. ¶ 2 Ⓕ Tot ce reflectează lumina ca o oglindă: oglinda ochilor ¶ 3 Ⓕ Imaginea exactă: somnul e oglinda morții (ZNN.); (P): ochii sînt oglinda inimii [oglindi].

OGLINDĂ subst. – T. (RA IV 272); Oglind/a, mold., 1534 (Glos); -ești s. (Dm), -oae, Sora (Glos).