LUMINIȚĂ, luminițe, s. f. 1. Diminutiv al lui lumină. 2. (Pop.) Lumânare mică. 3. Plantă meliferă, cu tulpina dreaptă, înaltă, cu frunze alterne și cu flori mari, mirositoare, de culoare galbenă (Oenothera biennis). – Lumină + suf. -iță.

luminiță s. f., g.-d. art. luminiței; pl. luminițe

OENOTHERA L., LUMINIȚĂ, fam. Oenotheraceae. Gen originar din zonele subtropicale ale Americii, peste 100 specii, anuale, bienale sau vivace, erbacee, cîteva lemnoase, de obicei erecte, ramificate, înfrunzite, cu frunze alterne, lobate sau penate. Flori (4 sepale, 4 petale invers-ovate de 1 cm diametru, sesile, 8 stamine, ovar cu 4 loji, tub floral lung) care se deschid seara, galbene, roșii, albe, albastre sau panașate, mari, în formă de cupă, în axa frunzei, solitare, rar cîte 2. Fruct, capsulă.

LUMINIȚĂ s. (BOT.; Oenothera biennis) (reg.) iarba-asinului.

luminiță s.f. I 1 <pop.> luminea, luminioară, <înv. și pop.> luminuță. O luminiță sclipește în depărtări. 2 {pop.) v. Lumânărea. Lumânărică. II {bot.; și luminiță-de-noapte, art., luminița-nopții) Oenothera biennis; <reg.> iarba-asinului (v. iarbă), lumânare, lumânărică.