OCHI (ochesc). ‼OCHIA (ochiez) vb. tr. și intr. A ținti, a lua la ochi, la cătare (cu arma): învăța ...cum să întinză arcul și să ochească (ISP.); am ochit adesea și în „ciocîrlia cea voioasă...” (ODOB.); m’a găsit un pădurar care o ochiat și-a dat cu pușca în mine (GR.-N.); pr. ext. a lovi cu un proiectil: începură a-i ochi cu pietre (DLVR.) ¶ 2 A trage cu ochiul, a privi cu coada ochiului, a-și arunca ochii, privirea pe ceva, a pune ochii pe ceva: șeful său care-l ochia pe sub sprîncene din cînd în cînd, cu privirea plină de mustrare (CAR.); cel mai mic dintre noi, ochind o firimitură de ciocolată pe masă (BR.-VN.); Merge, îl privește și tot îl ochește. Stă în loc, se uită, îl mai ocolește (PANN); Mitropolitul ochia mereu pe gaura cheii, să vază înăuntru (R.-COD.) ¶ 3 A zări: puiul vulturului ochie oare unde într’un lemn budugănos un ciuhurez (ȚICH.).

OCHI subst. 1. – (Sd XVI; C Ștef). 2. Ochi-albi t. 2. Ochi-roșii Gh. (Meșt Cr 125). Oĭchi, b., munt. (RI XXII). 3. Ochea fam., act.; Och/eni -ești ss. 4. Ochi/ia, I. (VT); -oaia t. (Must). 5. Ochită (Sur VII). 6. Ochit/escul, -ești s. (C. Ștef) < vb. „a ochi” 7. + -otă, -an: Ochiotan Mănăilă (Sd V 489); Ochetan Ion, munt., act. 8. Ocul/escu act.; -ești s.