OAȘU sau „Țara Oașului” < magh. havas „munte”, cf. și magh. ovas „seciu, runc”. Ca și alți termeni geografici: runc, pisc etc. acesta a fost luat și ca prenume: 1. Oașu, Bîrzan (Ard II 40). 2. Oașea, tată și fiu (16 A III 244); Oașea, Miron din ținutul Hîrlău (Sd V 214); Oșești s. (Dm; Sur I). 3. Oșan, N. (Buc.), < subst. oșan (din Țara Oașului); v. proverbul: „Cu oșanul nu te pune, cu oșanca du-te-n lume”.

Oaș/ea, -u v. Aoș.