NĂSTUREL¹ sm. dim. NASTUR(E).

NĂSTUREL² sm. 🌿 Plantă cu flori mici, albe, cu fructul în formă de teacă cilindrică, puțin încovoiată; se întrebuințează ca salată și în medicină, din cauza proprietăților ei diuretice și antiscorbutice; numită și „brîncuță”, „hreniță”, „măcriș-de-baltă”, etc. (Nasturtium officinale) (🖼 3320) [cuvînt semi-savant, refăcut din lat. nasturtium].

Năsturel m. 1. (Udriște), învățat boier muntean originar din Herești, cumnatul lui Matei Basarab și Mare Logofăt al Țării Românești; a tradus Viețile Sfinților, Varlam și Ioasaf (către 1648); 2. (Const. Herescu), strănepot al celui precedent, Mare Ban al oștirii româneștii, fundatorul Premiului Năsturel al Academiei Române: 4000 și 5000 lei anual și 12.000 quadrienal (1796-1874).

Năstur/eica, -el, -ica v. Nastur 2-4.

Uriil-Năsturel v. Adrian II 4.