NĂDEJDE sf. 1 Așteptarea unei întîmplări fericite, unei îndreptări a soartei, etc. pe care o dorește cineva și se mîngîie cu gîndul că aceasta se va realiza, speranță: a avea ~; a trage ~; a trăi, a se hrăni cu ~a; (P): istețul făgăduește și prostul trage ~; F trage ~ ca spînul de barbă, ca baba de dinți, ca prepelița (sau ca ursul) de coadă, nădăjduește în ceva ce nu se poate realiza; F slabă ~!, sînt puține șanse de scăpare, de izbîndă; cu ~a trăești, cu ~a și mori (ZNN.); a-și lua ~a (de la ceva), a pierde nădejdea de a izbuti, de a căpăta ceva ¶ 2 Încredere, bizuință: pot să am ~ în voi? (CRG.); își luase cu el pe pîndarul Ion în care avea ~ (S.-ALD.); a se lăsa în ~a cuiva, a se bizui pe spusele, pe făgăduința, etc. cuiva; își puse ~a în Dumnezeu (ISP.); într’însul punea toată ~a sa pentru zile grele și de bătrînețe (SB.); (P): în ~a slugii, dai de fundul pungii ¶ 3 F A da, a lovi cu ~, a lovi din toate puterile: nici că se mai mișcară din loc, fiindcă îi lovise cu ~ (ISP.) [vsl. nadežda].

NĂDEJDE gr. ῎Eλπις-ίδος tradus Nădejde (Syn) < subst. nădejde (speranță). 1. – pren. (Isp II¹) etc. 2. Nadeja f., dobr. (HI XI 210). 3. „Nedeajdea, Credința și Dragostea și maica lor Sofia” (Dos, 16 sept). 4. Neadejde, V. (Buc); Nedejde (Isp IV¹); Nădejde (Puc); – I., prof. 5. În traducere: Speranția, Th. D., folclorist.