NARĂ (pl. nări) sf. 1 🫀 Fie-care din rele două găuri ale nasului (la om și la animale) (🖼 3313): a se umfla în nări; mi s’au înfundat nările; Convulsiv îți strînge mîna, lacom nările-și dilată (VLAH.); sbura calul nebun, cu coama și cu nara în vînt (ODOB.); armăsarul suflă cu o ~ spre dînsa răcoare, iară cu altă ~ în spre împărat aer înfocat (ISP.) ¶ 2 ⛵ Tubul de fontă sau fier în corpul vasului, dinspre proră, pe unde trece lanțul ancorei (🖼 3314) [lat. naris].

NARĂ subst. 1. Nareș, 1615 (Gorj 387) etc.; cu -iș neaccentuat = eș: Nariș, Valea t. 2. Narilă b. și s. (Dm). 3. Narița fam. (Moț). 4. Naroi, Gh., mold. 5. Naron, moșn., 1598 (AO X 128; 16 B VI 338). 6. Narotă (Dm); – din Nărotești (16 A III 132). 7. Narotiasa, n. marital (Ștef; G Ștef).