NANĂ sf. Trans. Băn. Titlu cu care se adresează cineva, la țărani, surorii sale mai mari sau unei femei mai în vîrstă, lele [bg. srb. nana].

NANĂ subst. (lele), cf. blg. нанa „mamă, mătușă”. 1. Nana f. (17 B I 109). 2. Nănău, loan, 1759 (AO III nr. 16). V. Partea a II-a Anania. 3. Din naica, un derivat al subst. nană: Naica b. (16 B V 250); – f. (16 B I 193, III 242).