mădular sn [At: COD. VOR. 128/3 / V: (îvr) ~e sf (reg) med~ sn, ~urări ssp, madalară sf / Pl: ~e, (îvp) ~lări, (7) ~i / E: ml medullaris] 1 (Îvp; mpl) Fiecare dintre membrele unei ființe. 2 (Pgn) Fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă. 3 (Înv; îe) A-i împrăștia (cuiva) trupul ~lări A rupe pe cineva în bucăți. 4 (Prc) Organ genital bărbătesc. 5 (Prc; reg; lpl) Ganglioni de la gât. 6 (Înv; lpl) Oseminte. 7 (Înv) Membru al unei societăți, al unei organizații, al unui grup etc. 8 Element al unei organizații, al unui grup. 9 (Înv) Funcționar, slujbaș al unei instituții. 10 (Reg) Parte a căruței. 11 (Reg, lpl) Cuie de lemn care leagă dricul cu osiile și inima căruței sau care țin în cerc obezile roții. 12 (Ban; lpl) Icuri cu care se strâng doagele. 13 (Reg) Sfredel de dimensiuni mari Vz butelnic, șpițelnic.

MĂDULAR (pl. -ări, -are) sn. 1 🫀 Membru (al trupului): ca un ~ putred să se taie de la bunul trup (PRV.-MB.) ¶ 2 † Membru al unei societăți, al unei corporațiuni, etc.: nu este un ~ al poliției? (ALECS.) ¶ 3 🔧 Sfredel mare care face găuri pînă la 2 centimetri în diametru ¶ 4 🔧 Cuiul care unește piscul carului cu inima și cu vîrtejul, numit și „cuiu din inimă” sau „cuiu prin dricuri” ¶ 5 Băn. (LIUB.) Cuiu de lemn [lat. mědullaris].

medular² sn vz mădular

MĂDULAR subst. 1. -u, Ion zis și Măduraru (AO XVI 367). 2. Mădularea, S. (BCI VIII 35).

mădular s.n., s.m. I s.n. (anat.) 1 (mai ales la pl. mădulare) extremitate, membru, <fam.> ciolan. Frigul puternic de afară i-a cuprins mădularele. 2 (înv. și pop.; și, art., înv., în forma mădulariu, mădulariul udului) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ¹). Penis. 3 (la pl. mădulare; înv.) v. Oase (v. os). Oseminte. Rămășițe (v. rămășiță¹), Resturi (v. rest). II s.m. (înv.) 1 (adm.) v. Funcționar. Lucrător al statului. Slujbaș. 2 v. Membru.