MUC subst.; coincidențe: tema Muca, frecventă în onomastica tracă: Muca/poris, -tralis etc. (OR). 1. Mucul, M., boier, 1780 (Ins 361); -escu, T. (Puc); -iasa (ib). 2. Muce, log. munt., 1768 (Sd VII 56); Mucea (Moț); Stan (16 B I 147); – Z. (Cotr 55). 3. Mucica, fam., act. 4. Mucești, ceată (Î Div).

muc s.m., s.n. I s.m. 1 (mai ales la pl. muci; fiziol.) <rar> lumânărici (v. lumânărică), <pop.; glum.> untură, <fam.> lumânări (v. lumânare), <reg.> mucoare. I-a șters copilului mucii cu o batistă. 2 (la pl. muci; med. vet.; mai ales la cai; reg.) v. Morvă. Răpciugă. 3 (bot.; la plante; reg.) v. Măduvă. Sevă. Suc. 4 (art.; bot.; reg.) mucul-curcanului v. Barba-ursului (v. barbă). Coada-calului (v. coadă). Mana-câmpului (v. mană). Mălai-mărunt (Equisetum arvense). 5 (biol.; înv.) v. Mucus. Pituită. 6 (la pl. muci; biol.; arg.) v. Spermă. II s.n. 1 (la lumânări) <rar> mucarniță, <rar> lumânărici (v. lumânărică), <fam.> lumânări (v. lumânare), <reg.> mucări (v. mucar). A stins mucul aprins al lumânării. 2 <pop.> chiștoc, <arg.> lăcustă. Stinge mucul de țigară în scrumieră. 3 (bot.; la conifere; reg.) v. Con. 4 (la fusul de tors; reg.) v. Prâsnel. Sfârlează. Titirez.