MORT subst. și adj. 1. Mortu, Oprea (Puc 37); -l, țig. (16 B V 19); Morteni s. 2. Mortoiu S. (Dealu 138). 3. Moarte, Carol, act. 4. Moartea b., unul din ctitorii bisericii din Tordași (Ard II 194); §§ 3 și 4 < subst. moarte.

mort, moartă adj., s.m., s.f. I 1 adj., s.m., s.f. decedat, defunct, dispărut, răposat², sucombat, <înv. și pop.> pierit, <pop.> pierdut, <înv.> pristăvit, săvârșit², <fig.> adormit, <fig.; înv.> expirat, repauzat. Străbunii noștri morți trebuie pomeniți. 2 s.m., s.f. victimă. S-au înregistrat peste 300 de morți în urma cutremurului. 3 adj. (în opoz. cu „viu”; despre ființe) inert, neînsuflețit, nemișcat, rece, țeapăn, <înv.> desuflat, <poetic> nesimțitor, <fig.> inanimat, neanimat. Medicii l-au găsit mort pe cel care s-a aruncat de la etaj. 4 adj. (mai ales despre frunzele plantelor) uscat², veșted. Aleile din parc sunt pline de frunze moarte. 5 s.m. (arg.) v. Portmoneu. Portofel. II adj. fig. 1 (med., med. vet.; despre ființe sau despre părți ale corpului lor) anchilozat, inert, înțepenit, țeapăn. A rămas cu piciorul mort din cauza reumatismului. 2 (med., med. vet.; despre ființe, despre corpul lor sau despre părți ale acestuia) paralizat. Își simte moarte degetele de la mână. 3 (despre materii, obiecte etc.) inanimat, neanimat, neînsuflețit. Materia poate fi vie sau moartă.