mociorlă sf vz mocirlă

MOCIRLĂ, Vlad (16 B V 426), < subst.; cf. și Mociran, b. (Mar) < Mocira sau din Mociar ss., + suf. -an; cf. blg. мoчyp „mlaștină”; cf. Mociorniță < subst. (băltoacă).

mocirlă s.f. 1 (geomorf., hidrol.) băltoacă, lăcoviște, mlaștină, smârc, <pop.> rovină, <înv. și reg.> hățiș, lagună, <reg.> bahnă, bahniță, balhui, bară, băhniș, bălăștioagă, băltac, băltiș, bâlc, bulătău, bulhac, corvoseală, dâlbă, mărghilă, mlacă, mlașniță, molastină, ploștină, rât², smârdie, stârmină, șaltău, tălbăriță, tău¹, <înv.> batac, băltină, bent, paludă, piștelniță. La marginea satului este o mocirlă plină de papură și stuf. 2 mâl, nămol, noroi¹, <rar> noroială, <pop.> mâlitură, <înv. și reg.> lut, moceriță, <reg.> cearfă, ciorbă, cotoz, glod, heleșteu, hlei, moceră, mocioarcă, morceală, năglod, nămală, oajdă², pahnă, tău¹, tinală, tină, <latin.> limus. După retragerea apelor, drumurile satului au rămas acoperite de mocirlă. 3 (meteor.; reg.) v. Ceață. Negură. Pâclă. 4 (constr.; reg.) v. Muruială.