3 definiții pentru Minos

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Minos m. Mit. rege din Creta, fiul lui Jupiter și al Europei, deveni după moartea-i unul din cei trei judecători ai Infernului.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Minos, fiul lui Zeus și al Europei și frate cu Rhadamanthus și cu Sarpedon. Ca să domnească singur asupra Cretei, fără să mai împartă tronul cu frații săi, Minos a implorat ajutorul lui Poseidon. Pentru a-i cîștiga încrederea supușilor, zeul a făcut să iasă din apele mării, la porunca lui Minos, un taur de o frumusețe neobișnuită. Datorită acestei minuni săvîrșite, Minos a devenit rege al Cretei. El făgăduise în schimb să-i sacrifice animalul lui Poseidon, lucru pe care nu l-a mai făcut, atrăgîndu-și în felul acesta mînia zeului. Poseidon îl pedepsește: el face ca taurul să devină furios și să-i pustiască întreaga țară. Totodată, Pasiphaë, soția lui Minos, cu care acesta avea numeroși fii și fiice, e mistuită de o dragoste nefirească față de taur, cu care se împreună, dînd naștere unui copil monstruos, Minotaurul. În ajutorul regelui sosește însă Heracles, care izbutește să prindă animalul (v. și Heraclesprinderea taurului din Creta). De numele lui Minos este legată și o expediție, întreprinsă de el împotriva atenienilor ca să răzbune moartea fiului său, Androgeos (v. Androgeos). Cu ocazia înfrîngerii lor, atenienii sînt siliți să-i plătească lui Minos un tribut anual: acest tribut consta din șapte tineri și șapte tinere, pe care Minos îi ucidea dîndu-i ca hrană Minotaurului. Cu ajutorul Ariadnei, fiica lui Minos, Theseus răpune Monitaurul și-i izbăvește pe atenieni de sîngerosul tribut (v. și Ariadne, Theseus). O altă expediție legată de numele lui Minos este cea întreprinsă împotriva regelui Cocalus. Ca să-l pedepsească pe Daedalus, constructorul faimosului labirint, pentru complicitatea sa cu Pasiphaë, Minos a pornit război împotriva lui Cocalus, care-l adăpostea pe Daedalus la curtea sa. Acolo însă își găsește moartea, fiind ucis, la îndemnul fugarului, de către fetele lui Cocalus. În timpul vieții, regele Minos se deosebise prin destoinicia cu care-i cîrmuise pe cretani și prin calitățile sale de bun organizator și legiuitor. După moarte, se spunea că ar fi fost pus, datorită spiritului său de dreptate, să judece sufletele morților în Hades alături de Aeacus și de Rhadamanthus.

MINOS (în mitologia greacă), rege al Cretei. Fiul lui Zeus și al Europei, soțul lui Pasifae, tatăl lui Androgeu, al Ariadnei și al Fedrei. Era considerat constructorul Labirintului și autorul înțelept al legislației cretane. După moarte a devenit unul dintre cei trei judecători din Infern.

Intrare: Minos
Minos
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.