O definiție pentru Miera


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MERA-MIERA < subst. miere (?), antroponim, folosit și ca toponim, cu fonetism, dublu sau triplu: Mihail Costăchescu recunoaște identitatea formelor Mera = Mierea „din care s-au format toponime: Mireni, Mirești, fonetizate rusește: Mereni, Merești” (C Ștef 94); cf. și varianta mold. a se mera la vb. a se mira (DLR). I. 1. Mera = MieraMierea, Ion, uricariul (Sd XVI 104), fiul lui Mera Marmuri;, Mera pronunțat și Miera sau Mira, toponim, vrîncean (m-re și s.); Mera b., ard., 1726, originar din Moldova (Paș); – moț act.; – „grecul” (17 B I 411), poate fi vreun aromîn, căci numele Meră se află și la Caragian* (Cara 88); Miera b., olt., 1655 (AO II 243); – fam., mold. (Isp V1; 17 A I 3); – Ion (Moț). 2. Mieru m-te, olt. (Sd XXI); Mieriul, Ivan (Dm; Ștef; C Ștef). 3. Mierăul t. (17 B I 407); – Radul (ib. 377, II 408). 4. Cont. cu Marioara: Mierioara – Tudora f. (16 A II 42). 5. Mieriorii t., olt, (Sd XXI) în formă de plural < adj. mĭeriu „albastru clar” + suf. -or. 6. + -oș ca în Vieroș: Mieroș fam. în r. Buzău (16 B V 367). Mierăia, f. (Cat mold II). II. Cu grafie deosebită, -e pt. -ie sau i: Mearea socrul lui Alexandru cel Bun (Dm; C Ștef). 2. Meria b. (Vr); Meria = Merea s. (Dm). 3. Meran b. (Tec I). 4. Merita t. 5. -eș: Mereșești s.; Miereș b. (17 B II 190). 6. Mereț V., act. 7. + -ilă: Merilâ = Merîlă = Mirălă fam. (Buc). 8. + -in: Merin (17 B IV 53). 9. + -is: Meriș/ul s.; -escu t. (Mus); -an b., act.; -ani s., sau din subst. meriș „loc cu meri”. Formele 2-4, 7 se pot explica și din subst. măr.

Intrare: Miera
Miera nume propriu
nume propriu (I3)
  • Miera