MERCURIE lat. Mercurius, zeul negoțului < merces „marfă”. 1. Miercurie (Ceas. 24 nov). 2. Cu afer.: Cúrie Crăciun (Isp III²); Curie, C. (An Pl 130) și probabil Cúrea (RI I 22), sau din Bucur. 3. Mercore și Mercuș mold., act. (Șez). 4. La 1100 – 1150 se menționează un Mercurius princeps ultrasyilvanus în Ardeal (Lukinich-Galdi, Doc. p. LVI), după care se va fi numit Miercurea Ciucului, prin retraducere din magh. 5. Mierc/an, -ănești, mss (Mz Pl., Actele Chiojdu) provine direct din Miercuri, n. pt. cel născut în această zi.