Mara Cunoscut astăzi ca hipocoristic pentru → Maria, Mára poate avea însă și o altă origine, reproducînd în anumite cazuri un vechi nume ebraic, purtat de una dintre eroinele legendei biblice. În Cartea lui Ruth, soacra acesteia este cunoscută sub două nume: Noemi și Márah. Plecată din Betleem în țara Moabului din pricina foametei care bîntuia țara, Noemi își pierde bărbatul și cei doi fii, morți în țară străină, și după 10 ani se reîntoarce cu una din nurorile ei la Betleem. Întregul pasaj în care ne este relatată istoria acestei femei este marcat de sentimentul de amărăciune și mîhnire de care este stăpînită Noemi, în momentul întoarcerii acasă („...Eu sînt mult mai amărîtă decît voi, pentru că mîna Domnului s-a întins împotriva mea... La plecare eram în belșug și acum Domnul mă aduce înapoi cu mîinile goale... cel atotputernic m-a întristat...”). Specialiștii în onomastica biblică sînt de acord că sentimentul de amărăciune este simbolizat chiar prin numele eroinei, Marah (ebr. marah „amar”), opus lui Noemi (ebr. noam „plăcere, bucurie”), ale căror explicații tradiționale, de astă dată corecte (probabil că numele sînt create în funcție de legendă) apar chiar în textul biblic: „Nu-mi mai ziceți Noemi, ziceți-mi Mara, căci cel atotputernic m-a umplut de amărăciune”. Atestat în izvoarele latine sub forma Mara, numele ebraic, fără să fi avut o frecvență deosebită, a avut șansa să se păstreze în onomastica europeană pînă în zilele noastre. În documente, Mara apare atît în Țara Românească cît și în Moldova încă din sec. 15 (Mara, soția lui Mircea cel Bătrîn, la 1418), dar nu avem nici un element pentru a decide dacă e vorba de Maria sau ebr. Marah; acesta din urmă ar putea fi acceptat ca o influență catolică, prezentă continuu în Transilvania și sporadic în Moldova și Țara Românească. ☐ Mara de I. Slavici.

Mar/a, -ăi v. Marana 1.