mocioacă sf vz măciucă

mociucă sf vz măciucă

MĂCIUCĂ subst. 1. – b. (Dm; Vr;. 16 B II 213; 17 B II 148; etc). 2. Măciuc t. (Sc); -ul clucer (17 B I 55); -ești s. (ib. 144);. -escu; -an (16 B V 462). 3. Măciucar (17 A I 139; Glos). 4. Măciucaș/i, -eni, -ul ss. (Dm); măciucari și măciucași se numeau cetele de ostași înarmați cu ghioage, în sec. al XVIII-lea.

măciucă s.f. I 1 bâtă, ciomag, par, <rar> baltag, temleac, <pop.> toroipan, <reg.> bâzdoacă, botă¹, ceatlău, colvă, crivac, dârjală, dârjău, ferchezău, ghioagă, hahău, haidamac, hudumac, huduvarcă, jarchină, jilăvete, macă, măcău, mâtcă, moacă, nageac, oritac, otic, oticău, otincea, pătăchie, ștremeleag, șuvei, tașmău, tămânjer, tăujer, toropală, tufan, tufa, tuică, <înv.> fuscel, fuște, <fig.; reg.> crăciun. L-a lovit cu o măciucă. 2 mai³. Măciuca este folosită la bătut, îndesat, tasat etc. 3 măciulie, <reg.> nod. 4 (reg.) v. Cârjă. 5 (reg.) v. Baston. 6 (reg.) v. Par. Prăjină. 7 (la fusul de tors; reg.) v. Prâsnel. Sfârlează. Titirez. 8 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ¹). Penis. II (bot.; reg.) 1 v. Capsulă. Măciulie. 2 (art.) măciuca-ciobanului v. a Rostogol. Scai. Scaiete (Echinops sphaerocephalus); b Tătarnică (Echinops commutatus). 3 (la pl. măciuci) v. Cavaler. Căpitani (v. căpitan). Cârciumăreasă (Zinnia elegans).