RĂCHITAN, răchitani, s. m. Numele a două plante cu flori roșii-purpurii așezate la vârful tulpinilor și al ramurilor, la una în spice mari și dese (Lythrum salicaria), la cealaltă în spice lungi și subțiri (Lythrum virgatum). – Răchită + suf. -an.

RĂCHITAN ~i m. Plantă erbacee cu tulpina erectă, înaltă, cu frunze lanceolate, înguste și cu flori roșii-purpurii, așezate în vârful tulpinii. /răchită + suf. ~an

răchitan (plantă) s. m., pl. răchitani

răchitan s. m., pl. răchitani

RĂCHITAN s. (BOT.; Lythrum salicaria) (reg.) brăileancă, călbășoară, gălbejoără, lemnuș, lemnușcă, zburătoare, florile-zânelor (pl.).

LYTHRUM L., LITRUM, fam. Lythraceae. Gen originar din regiunile continentale ale emisferei nordice și America de N, cca 35 de specii perene, erbacee, rar semitufe lemnoase. Flori (receptacul tubulos, caliciul cu 8-10-12 dinți, 4-6 petale, 4-12 stamine, stile filiforme, capitate, ovar cu 2 loji) roșii-purpur, în axa frunzei iar cele dinspre vîrful plantei se termină în spic lung. Frunze sesile.