2 definiții pentru Lupaș

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Lupaș, Ioan (1880-1967), preot ortodox și istoric, n. în com. Săliște, jud. Sibiu. prof. de istorie la Univ. din Cluj, deputat în mai multe legislaturi și ministru al Sănătății și Ocrotirilor Sociale (1926). Ca istoric s-a ocupat îndeosebi de trecutul Transilvaniei, printre operele sale numărându-se: Studii istorice, Istoria unirii românilor, Istoria românilor, monografiile Andrei Șaguna, Avram Iancu ș.a. Membru corespondent al Acad. Române, ales în 1914, și membru titular, ales la 17 mai 1916.

LUPAȘ, Ioan (1880-1967, n. Săliște, jud. Sibiu), istoric și om politic român. Preot. Acad. (1916), prof. univ. la Sibiu și Cluj. Luptător pentru unirea Transilvaniei cu România. Participant la Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 dec. 1918. Membru al mai multor partide (P.N.L., Partidul Poporului, Partidul Național Agrar). Secretar general al Resortului Culte și Instrucțiune Publică din Consiliul Dirigent. Ministru al Sănătății și Ocrotirilor Sociale (1926-1927) și al Cultelor și artelor (1937-1938). Deputat în Congresul Național Bisericesc din București și în Sinodul Eparhiei Cluj. A înființat, împreună cu Al. Lepădatu, în 1920, Institutul de Istorie Națională din Cluj, pe care l-a condus până în 1945. În lucrările sale a relevat contactul permanent pe plan economic, cultural și politic dintre cele trei țări românești („Istoria bisericească a românilor ardeleni”, „Cronicari și istorici din Transilvania”, „Istoria Unirii românilor”, „Studii, conferințe și comunicări istorice”, „Studii istorice”). Monografii („Mitropolitul Andrei baron de Șaguna...”, „George Bariț”, „Episcopul Vasile Moga și profesorul Gheorghe Lazăr”, „Avram Iancu”, „Răscoala țăranilor din Transilvania la 1784”). Deținut la Sighet datorită convingerilor politice.

Intrare: Lupaș
Lupaș nume propriu
nume propriu (I3)
  • Lupaș