LUPAȘ, Ioan (1880-1967, n. Săliște, jud. Sibiu), istoric și om politic român. Preot. Acad. (1916), prof. univ. la Sibiu și Cluj. Luptător pentru unirea Transilvaniei cu România. Participant la Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 dec. 1918. Membru al mai multor partide (P.N.L., Partidul Poporului, Partidul Național Agrar). Secretar general al Resortului Culte și Instrucțiune Publică din Consiliul Dirigent. Ministru al Sănătății și Ocrotirilor Sociale (1926-1927) și al Cultelor și artelor (1937-1938). Deputat în Congresul Național Bisericesc din București și în Sinodul Eparhiei Cluj. A înființat, împreună cu Al. Lepădatu, în 1920, Institutul de Istorie Națională din Cluj, pe care l-a condus până în 1945. În lucrările sale a relevat contactul permanent pe plan economic, cultural și politic dintre cele trei țări românești („Istoria bisericească a românilor ardeleni”, „Cronicari și istorici din Transilvania”, „Istoria Unirii românilor”, „Studii, conferințe și comunicări istorice”, „Studii istorice”). Monografii („Mitropolitul Andrei baron de Șaguna...”, „George Bariț”, „Episcopul Vasile Moga și profesorul Gheorghe Lazăr”, „Avram Iancu”, „Răscoala țăranilor din Transilvania la 1784”). Deținut la Sighet datorită convingerilor politice.