jitie (reg.) (desp. -ti-e) s. f., art. jitia (desp. -ti-a), g.-d. art. jitiei; pl. jitii, art. jitiile (desp. -ti-i-)

JITIE < sl. житиie „viață”, „povestire”. 1. Jitia s. 2. Jitian, 1492 (13-15 B 212; 16 B I 8, 99 etc.); -ul t.; Jitiian (17 B I 383; II 233); – din Rogojina (Gorj 342). – și Jătian (P Gov f° 10 și 11). Sufixul -an, -ian poate fi aici de apartenență locală (< s. Jitia) dar și un augmentativ, ca în lungan.