HUMĂ (pl. -me) sf. 1 Pămînt argilos, de coloare albăstruie, întrebuințat la țară pentru lipit și spoit casele: se apucă de făcu din ~ niște oameni (ISP.); am fost și eu... un boț cu ochi, o bucată de ~ însuflețită (CRG.); rîndunelele... s’au înșirat cu toatele pe ta cuiburile de ~ (GRL.) ¶ 2 Ⓕ F Spoială (pe obraz), suliman: Aste tîrgovețe Ce se dau hojma cu ~ (NEGR.) [blg. humă].

HUMĂ subst. 1. – C. (Băl VI); Humești s. 2. Hum Costachi (Bîr I); Humulești s. (Dm); Humulescu. 3. Humiță fam., act. 4. -șea: Humșea (16 A III 30), v. Pahotnie (Partea I).