HRANĂ subst.; cf. și tema sl. hrani „păstrare” (Mikl), ca izvor direct, din care derivă și n. sîrbești: Hran/a, -e, -oje, -ko, -islav, -imir (Rad vol 81 p. 117, vol. 82 pp. 83 – 146). 1. Hran spătar mold. (Sur I); Hranul, morlac, sec. al XI-lea (Morl 6); – vlah din Serbia, 1348 (DR I 196); – munt. (16 B IV 176; 326; 17 B I 276) etc. 2. Hrană, vornic (Ștef); – Tomaș (16 A III 137, 335); Hrăn/escul, Negrilă, mold. (Sd XI 87); -ești s. 3. Hraneț Mierăuță (Sur III). 4. Hrănită mold. (Sd XI 274). 5. Din subst. hrană, pronunțat și azi în Muntenia fără h; Rana, munt. (Sd V 449). 6. Tot așa din varianta arană < cu sens de „hrană”, în Oltenia și de „secară” în Ardeal (DLR); Aranea, L. (Ard II 36); cf. și Araniti. 7. Din vb. a hrăni: Hrănitul b. (13-15 B 217); – spătar (Cat);D. (Giur 273; 16 B I 106); cf. por. dată lui Caragiani de colegii săi din „Junimea”, „bine hrănitul”. 8. Din adj.: Hrănace (Sd XVI); Hrănacii C-tin, olt. (Sd VII 230).