HERȚ s.m. (Ban.) Șoarece. Hercz. Mus. AC, 342. Etimologie: scr. hrč(ak). Cf. p ă r n u ș, s p u r c, ș o m i c (1).

HERȚ < ung. ercz „șoarec”. 1. Herț, Gh. (Șchei I); – Herțul ard., 1722 (Paș); Toader, mold.; Movila Herțului în r. Dorohoi, nume folosit mai ales în Moldova. 2. Herța, Simeon (Bogrea (DRI); – b. (Dm; Paș; BG LIV 158; 17 B I 277); Herțea (Ștef); Herța zis Herțea și Hearțea, Onciul (Isp I¹; Băl I; 16 A III 320, 359; 17 A III 302); Herțe, I. mold. (Sd XXII); -a, Sim. (17 A V 26); -a, Ionașcu, mold. zis Herțe (Sd V 533; Băl III); Herța = Herțea, Toader (16 A IV 54); Herțescu, A. act. Herția, C., ard. (An Com). 3. Hiarțea (Sd XI 85); 4. Hîrțea 1628 (Glos); Hîrțești s (Dm). 5. Herțoiu munt. (BG LIV 158); cf. Herățoaia, Ilinca (BCI III 103). 6. Paralel: Șoarec, fam., Bacău. Pentru explicarea numelui amintim și subst. herțiu „pînză groasă”.