Hercule m. Mit. erou, fiul lui Joie și al Alcmenei, faimos prin isprăvile sale, printre cari cele 12 întreprinderi eroice numite Muncile lui Hercule: 1. răpunerea leului din Nemèa; 2. omorîrea Hydrei din Lerna; 3. prinderea mistrețului din Erymanth; 4. goana păsărilor din lacul Stymphal; 5. prinderea ciutei cu picioarele de aramă; 6. învingerea Amazonelor; 7. curățirea staulelor lui Augias; 8. scăparea Cretanilor de Minotaur; 9. răpirea cailor lui Diomede; 10. moartea lui Geryon; 11. răpirea merelor de aur din grădina Hesperidelor; 12. aducerea lui Theseu din infern. Eroul muri în dureri cumplite, cauzate de tunica înveninată a centaurului Nessus, ce-i trimisese soția sa Dejanira. ║ m. fig. om foarte robust.

Alcid m. Mit. supranumele lui Hercule ca strănepot al lui Alceu.

Coloanele lui Hercule f. pl. numele a doi munți în strâmtoarea de Gibraltar.

Prometeu m. 1. Mit. fiul lui Iapet, răpi focul din cer spre a însufleți o statuă de argilă ce plăsmuise; Jupiter iritat îl pironi în muntele Caucaz, unde un vultur îi devora ficatul mereu renăscând, până ce Hercule îl scăpă de acest supliciu; 2. fig. mare binefăcător al omenirii.

HERCULE s. (ASTRON.) (pop.) omul (art.). (~ este o constelație din emisfera boreală.)

Hercule – „E un Hercule!”, „Are o tărie de Hercule”, „O forță herculeană” etc. sînt expresii pe care chiar un Hercule nu le-ar mai putea opri ori scoate astăzi din limbajul obișnuit. Ele provin de la numele lui Hercule (sau Heracle), vestitul erou al antichității grecesti, care – spune legenda – încă din leagăn a reușit să sugrume doi șerpi. Mitologia povestește vitejiile sale, cunoscute toate sub denumirea de „Cele 12 isprăvi ale lui Hercule” sau „Muncile lui Hercule”. Eroul a devenit astfel personificarea forței și termen de comparație pentru oamenii cu staturi și puteri atletice. „…critica a luptat pînă acum ca un Hercule…” (Marx și Engels, „Sfînta familie”, Opere, vol. 2, pag. 181). În literatura noastră, Petre Ispirescu definește chiar: „Cînd vor să arate pe cîte cineva că e vîrtos… zic că are putere erculeană”. Iar în poezia Sculați, D. Th. Neculuță folosește comparația pentru oamenii muncii: „Sculați, sculați!... Prin noapte și furtună O, mergeți, mergeți, mergeți înainte, Dezmoșteniți Herculi ai muncii sfinte, Căci nu-i departe Patria comună.” MIT.

Coloanele lui Hercule – Cei vechi credeau că lumea se termină la Gibraltar. Și pentru că legenda atribuia lui Hercule performanța de a fi atins capătul lumii, cele două promontorii (cel african și cel european) care străjuiesc intrarea în strîmtoarea Gibraltar, au fost botezate de romani „coloanele lui Hercule”. Ele au devenit cu vremea proverbiale și sinonime, la figurat, cu limita extremă, dincolo de care nu se mai poate concepe nimic. Polemizind cu un colaborator al revistei ***, Lenin scria că „originalitatea lui ajunge pînă la… coloanele lui Hercule” (Opere, vol. II, p. 459). MIT.