HAN¹ (pl. -nuri) sn. 1 💒 ‡ Clădire mare cu multe încăperi, un fel de caravanseraiu sau bazar, cu o curte spațioasă înconjurată de ziduri înalte, în care se depuneau mărfuri și se adăposteau oamenii în vremuri de neliniște ¶ 2 Astăzi: hotel de rînd, în care poposesc sau mînă oamenii peste noapte; ospătărie, birt ordinar (🖼 2511): o sumă de cară poposesc în curtea ~ului (car.); îl rugară să-i îndrepteze la vr’un ~, unde să mîie noaptea (isp.) [tc.].

HAN² sm. 1 Principe persan ¶ 2 Domnul Tătarilor (în spec. al celor din Crimeia): fiul vestitului ~ de peste Volga, stâpînul Crimeii (GN.) ¶ 3 HAN-TĂTAR, hanul Tătarilor; pr. ext. Ⓟ dracul, naiba: scosa-i încalțe vin de cel din vremea lui Han-Tatar (alecs.); sînt trei zile de cînd a telegrafiat, pînă acuma venea și de la Han-Tătar (d.-zamf.); ba cunoaște-l Han-Tătar să-l cunoască! (ret.); du-te la han-tâtaru! [tătăresc han].

Han/co, -cu v. Ioan VIII 4.