gros¹ adj. m., pl. groși; f. groasă, pl. groase

gros² (buștean; bârnă; măsură) s. m., pl. groși

gros³ (majoritate; (pop., fam.) închisoare) s. n.

GROS [gro], Antoine, baron (1771-1835), pictor francez. Elev al lui L. David. Compoziții istorice care, prin mișcarea și patetismul lor, vestesc romantismul („Bonaparte la podul de la Arcole”, „Câmpul de bătălie de la Eylau”, „Bonaparte vizitând ciumații de la Jaffa”).

GROS adj. 1. Gros, T. (BCI XII 141); -a sec. XVI (PGov f° 10) -escul, St. (IO 83); Stan cel gros (16 B IV 100). 2. Grosu (I Div); – Martin (Glos). 3. Grosar, ard.; -iu, A., act. 4. Groseș (Mar). 5. Grosilă (17 B I 164, 278). 6. Groșneală, Stan, munt. (BCI II 257), poate fi același cu Stan din § 1.