GRAUR, GRAURE I. sm. 1 🐦 Pasăre cu ciocul lung și gălbuiu, cu penele negre presărate cu pete albe și sure (Sturnus vulgaris) (🖼 2459): Miei albi fugeau către izvor și ~i suri sburau în cete (COȘB.); stoluri de ~i se vîntură în aer, ca o pulbere vînătă (VLAH.) ¶ 2 F Poreclă dată Țiganului: uite așa o pățiră... graurii de ighipteni (JIP.). II. adj. (despre coloarea cailor). Cenușiu, împestrițat cu alb (ca penele graurului): Magnații, în frunte cu prințul regal, Călare de calul său graur (D.-ZAMF.) [lat. vulg. graulus].

GRAUR, munt. (17 B I 219); – Ion (Glos), < subst.