gheață s. f., g.-d. art. gheții; (ghețari, întinderi de gheață) pl. ghețuri

GHEAȚĂ subst. 1. Ghiață spătar, 1512 (Glos). 2. Ghețu, b. munt., mold. (Î Div; Sur XI); -l, Gh. (Bîr I); – m-te (Mus); -ul, V. (IS 264). 3. Gheța clucer (Sd III 29); Gheță (Bibl. Rom. Veche III). 4. Ghețan act. 5. Ghețeău (Sur XI; Grai I 417). 6. Ghețe, act.; -a, boier (R Gr; AO XV 287; Gane; etc.); Ghiețea (Tis; Mano 22; Aș Br 25). 7. Ghețelu (Mar). 8. Ghețeș, Stanciul (17 B II 58). 9. Ghețeau (Isp V²). 10. Gheațiu (Sd XVI). 11. Gheți (Bibl. Rom. Veche III); -a și -l ard., act. 12. Ghețin, Iliaș (Sd VI 92). 12. Profesiune: Ghețaru act. Unele derivate din rom. Gheață, prin sufixele onomastice obișnuite, se potrivesc cu blg. Гaцo ipoc. < Gheorghie (Weig) fără a fi vreo relație.