ciumărea sf [At: DAMÉ, T. 185 / V: ~re / Pl: ~ele / E: ciumar + -ea] (Bot) Plantă din familia leguminoaselor, cu flori liliachii, care crește în lunci, livezi, fânețe și crânguri Si: iarba-ciumei, scrântitoare, ciumar, ciumare² (Galega officinalis).

CIUMĂREA, ciumărele, s. f. Plantă erbacee medicinală cu frunze alterne și cu flori liliachii grupate în ciorchini (Galega officinalis). – Cf. ciumă.

CIUMĂREA ~ele f. Plantă erbacee medicinală, cu tulpina ramificată, cu frunze alterne și cu flori violete, grupate în racem, și cu fructe păstăi. /cf. ciumă

ciumărea s. f., art. ciumăreaua, g.-d. art. ciumărelei; pl. ciumărele

GALEGA L., CIUMĂREA, fam. Leguminosae. Gen originar din Europa și Asia, specii, erbacee, perene, glabre. Tulpini erecte, adesea flexuoase. Pe rădăcini se află nodozități (provenite din conviețuirea cu bacteriile). Frunze alterne, penat-compuse, cu foliole lanceolate, scurt-pețiolate, prevăzute cu stipele. Flori hermafrodite (stamine monodelfe, înveliș floral dublu, caliciul cu foliole, 5 petale dintre care una mai mare – vexil – mai mult sau mai puțin albastră) cu pediceli scurți, mai mult sau mai puțin pendente, albe, în raceme axilare și terminale, erecte. Fruct, păstaie liniară, subțire.

CIUMĂREA s. (BOT.; Galega officinalis) (reg.) scrântitoare, iarba-ciumei.