GHIOCEL, ghiocei, s. m. Mică plantă erbacee perenă cu frunze liniare, cu o singură floare, albă, în formă de clopoțel, aplecată în jos, care înflorește primăvara foarte timpuriu; aișor (Galanthus nivalis). [Pr.: ghi-o-] – Cf. ghioc¹.

GHIOCEL ~i m. Plantă erbacee perenă cu frunze liniare, cu o singură floare de culoare albă, care înflorește îndată cum se topește zăpada. /ghioc + suf. ~el

ghiocel (desp. ghi-o-) s. m., pl. ghiocei, art. ghioceii

ghiocel s. m. (sil. ghi-o-), pl. ghiocei, art. ghioceii

GHIOCEL s. (BOT.) 1. (Galanthus nivalis) (reg.) aișor, clopoței (pl.), coconei (pl.), cocorei (pl.), primăvăriță, primăvăruță, pur, (Olt.) tontoroșel. 2. ghiocei-mari (Leucojum aestivum) = (reg.) lușce (pl.), noduțe (pl.), omătuțe (pl.).

GHIOCEL s. v. narcisă, roșățea.

GALANTHUS L., GHIOCEL, fam. Amarilliadaceae. Gen originar din Europa și Asia, cca 7 specii bulboase, bulb brun negricios, din care pornesc cîteva frunze liniare și o tijă florală 12-30 cm înălțime, înflorește în febr.-apr. Flori albe, în formă de clopoțel cu 6 lacinii libere dintre care 3 externe, lungi și întregi și 3 interne, cu 1/2 mai scurte decît primele, crestate la vîrf.