PERIȘOR¹, perișori, s. m. 1. Diminutiv al lui păr¹. 2. (Bot.; și în sintagma perișori absorbanți) Parte anatomică a rădăcinii plantelor cu rol de absorbție. – Păr¹ + suf. -ișor.

PERIȘOR², perișori, s. m. 1. Diminutiv al lui păr². 2. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze ovale, plane pe fața superioară și păroase (Elymus asper). 3. (Reg.) Mică plantă erbacee cu tulpina fină, cu frunze late, acoperite cu peri scurți, și cu flori mici roșietice (Circaea alpina). – Păr² + suf. -ișor.

PERIȘOR ~i m. (diminutiv de la păr) Plantă erbacee cu tulpina subțire, având frunze late, ovale și păroase, care crește în regiunile cu climă temperată. /păr + suf. ~ișor

perișor (bot., anat.) s. m., pl. perișori

ELYMUS L., ELIMUS, fam. Gramineae. Gen originar din regiunile continentale în afară de Australia și Africa de S, cca 42 specii, erbacee, perene, înalte. Tulpină cilindrică, articulată, fistuloasă. Frunze alterne, sesile, compuse din lamină îngustă și o vagină ce înconjoară tulpina pe o suprafață mare. La întretăierea dintre vagină și lamină, în interior, se află ligula. Flori hermafrodite, mai rar, unisexuate, dispuse în spiculețe formate din 2 sau mai multe flori, palee înguste, cu o aristă mică. Rahisul spicului tenace. Spiculețele grupate într-un spic terminal, dens sau prelungit, avînd în vîrf un spiculeț.

PERIȘOR s. (Maram. și Transilv.) păruț (~ din cap.)

PERIȘOR s. (BOT.) 1. (Pyrola secunda) brăbănoc, merișor, (reg.) verdeața-iernii. 2. (Elymus asper) (rar) limă, (reg.) secăriță, iarba-părului.