Duca m. familie bizantină care a dat 3 împărați Constantinopolii (dela 1059-1255).

Duca m. nume a doi Domni ai Moldovei; 1. (Gheorghe), de neam grec din Rumelia, fu mai întâi slugă la un abagiu din Iași, apoi boierit de Vasile Lupu, deveni ginerele lui Dabija-Vodă, după a cărui mazilire urmă pe tronul Moldovei, domnind acolo în 3 rânduri (1666, 1669-1672, 1678-1684) și odată în Muntenia (1674-1678); 2. (Constantin), fiul celui precedent și ginerele lui Brâncoveanu, Domnul Moldovei în două rânduri (1693-1696 și 1700-1704).

DUCA subst. vechi cu sensul de „voievod” < gr.-biz. δόυϰα acuzativ < lat. dux (cf. împăratul Ducas 1059 – 1067) și istoricul biz. Ducas, nume pătruns „în limbile popoarelor care au stat sub influența culturii bizantine” (Drăg 359) deci și la romîni. Drăganu citează cîteva toponime „Duca” în Ungaria și patru în Romînia. Calendaristicul tîrziu și fără vază Duca (+ 1564) n-a putut servi ca eponim. Unele exemple recente se pot explica și ca ipocoristice din Răduca, Vlăduca. 1. Duca, b., 1210 în Ungaria (Drăg 359); – pristald, în Bihor, sec. al XIII-lea (Drăg 350); – Todi ar. (Cara 88, 246; Ant Ar); la aromîni duca e apelativ cu sensul de „voievod” (ib.); – jupan, din satul Greci 1450-1464 (Rel; 13-15 B 117); – frecv. mold. (Bîr 1; Sd X; 17 A IV 330; Arh); – pren., 1620 (Sd XI 261); – frecv., munt. la săteni (17 B I 169, 481, II 218, 317: III 619). 2. Ducaleț, C., olt. act. 3. Duculeț, C. (Erbiceanu, Cronicarii greci); poate proveni din Radu, Vlad. 4. Ducan, Gh. prob. < Răducan Cf. Duce, Toader, 1754 (BCI VII 53); Ducea, fam., act. și s.

SCHITU DUCA, com. în jud. Iași, situată în E Pod. Central Modovenesc, pe râul Vaslueț; 4.483 loc. (2005). Expl. de calcar, de gresii și de lemn. Moară. Centru viticol. În satul S. D., atestat documentar în 1803, se află biserica Adormirea Maicii Domnului (1802, restaurată în anii 1827-1830 și pictată în 1924), iar în satul Pocreaca, menționat documentar în 1772, există biserica Duminica Tututor Sfinților (1853). Biserica de lemn Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul (1774), în satul Poiana. Rezervație naturală forestieră (pădurea Poieni-Cărbunăriei) incluzând și o plantație de pin, în amestec cu larice și molid, cu arbori seculari, cu o bogată faună de pădure.

Duc/a, -an, -ă v. Radu III 23-25 și Duca.