DIAMANT < gr. mod. διαμἄντι gr. ὰδἄμας cu sensul primitiv „oțel dur”. I. 1. Diamant; -escu; -ița f. (Am). 2. Diamand, fam. -escu; 3. Diamandi, pren. (P⁶). 4. „Iamandi” vel armaș „om străin” semna grecește Διαμαντῆς (Iorga, B-răz 19 – 32); Iamandi pren. (P Bor. 80, 118; Sd XXII); – fam., frecv. (Bîr I, II). 5. Emandi; Emandeiu, Ioniță (B. răz 51). 6. Amandi, pîrcălab de Hotin (17 A IV 459). 7. Amandachi, căp., mold. (RI VI 79). 8. Cu apoc. Aman. II. 1. Prin afer. în mod excepțional, chiar în l. greacă medie, din care l-am împrumutat, Diamandi a pierdut succesiv primele trei sunete ajungînd la ar. Mandi (Fărș) formă adusă de aromîni în țară. Mandu (Î Div). 2. Mandea (16 B II 114, IV 400; Am; 17 B I 35); – comis (ib. 124; Grd 11) etc. 3. + suf. gr. -achi, Mandache și Măndăchescu. 4. + -ar, Mandaru și Măndaru, clăcași (Gîmp). 5. Măndău armaș, mold. 6. + -ilă, Măndilă, mold. 7. + -in, Mandin, Cosma, jude (Bis R I 355); -escu (Puc); – prof. 8. + -on, Mandon, R. (17 B I 201). 9. + suf. slav icevschi, Mandicevschi, Eusebiu, buc., muzicolog.