CĂȚĂRA (cațăr) vb. refl. 1 A se sui acățîndu-se cu mîinile și cu picioarele; a se sui grăpiș: cățărîndu-se de steii de piatră ca pisicile (ISP.) ¶ 2 🌿 A se înălța (vorb. de plante acățîndu-se de un sprijin sau înfășurîndu-se pe tulpina altor plante: se cațără sfîrcurile verzi ale zorelelor (IRG.) [acăța].

CĂȚĂRA vb. 1. *Cățăr > Cățărești fam. (16 A II 75). 2. Cațărui, T., mold. (Sd VII 341).