cătun sn [At: I. GOLESCU, C. 240 b / V: ~nă sf, cot~, cotună sf, cut~ / Pl: ~e, ~uri / E: cf alb, srb katun] 1 Așezare arhaică a păstorilor români. 2 Sat de munte. 3 Grup izolat de case țărănești. 4 Sat mic (fără biserică), aparținând, administrativ, de un sat vecin. 5 Subdiviziune a comunei rurale. 6 (Ban) Mahala în jurul (sau în apropierea) unui oraș. 7 Grup de case păstorești. 8 Colibă ciobănească. 9 Locuință pentru porcari și pescari Si: bordei Cf hodaie. 10 (Îvp; îf cătună) Cuptor improvizat, săpat în pământ. Cf cotlon. 11 (Pex) Vizuină. 12 Loc gol, înconjurat de copaci. 13 Hățiș.

CĂTUN subst. 1. – Stan (16 B II 148); -a f., 1824 (BAP II 111). 2. + Catană: Catuna, M. (Mar). 3. Cotun, I., act. 4. Cutuna f. (Mar). 5. Cătunariul, Dr. (AO VIII 292), cf. catonaro, șeful de cătun (Morl 13).