CĂRLE – CÎRLE < germ. Karl latinizat Carolus. I. 1. CaroLi pren., munt. (P¹⁰); forma germană, sub influența Sașilor din Ardeal, a prevalat în trecut. 2. *Cărlea: Cărlești s. (Sd VI 159; Sur XY; AO IY 108). 3. Carlan, Ct., olt. (Sd VI 504). 4. Cărlina t. (Sur XXIV). 5. Cărlicu (17 A I 217). 6. Cărlior, ioan (Vr C 144); Cărliur, V. (ib. 174). 7. Cărlotă, N., olt. (Sd VI 502). II. Cu ă > î: l. Cîrlă (C Ștef); Cîrla ard., 1726 (Paș); – mold., fiul lui Avăr (16 A III 33) zis și Crălea (Isp I¹). 2. Cîrlea, I. Cîrl/ești s. (AO VIII 288); -escu, Gr. act. 3. Cîrlie, F. 4. + ova: Cîrlova, poetul; – D. (Î Div). 5. Cf. Cîrlova f., țig., 1555 (Tis 245). 6. Sub influența neogreacă Carol este echivalat cu Scarlat, de ex. Carol (Scarlat) Roseti, ș.a. 7. Cîrlomănești s. r. Bz < lat. med. Carlomannus < germ. Karlmann; cu met. Cărmălinești (Cat mold II) III. Cont. cu Oanță sau cu subst. cîrlionț: 1. Cîrlioanță I. zis Cărloanță (Buc; CL). 2. Cărleanță, St. (Sur III); Cărlĭanțĭa (Glos). 3. Contam, cu Scarlat: Scărlențea, Stan (17 B III 352); Scarlența t., fost Cîrliuța (Puc). Cf. și Carlaonț, act.