CURT; cuvîntul îmbină două teme: a) subst. curt < lat. curtus „scurt”, apelativ pentru animalele cu coada scurtă, b) tc. kurt „lup”. 1. Curt, -a mold. (Arh); băn. (Drăg); Curt Toader (Băl VI). 2. Curta s. (Ind 13-16 B); Curtu N. (Grăd 42); – călăraș (17 B II 178). 3. Curtașu, D., act. 4. + -ea: Curtea, 1655 (Sd IV 38); – ard. (Paș); – Hristea, orășan (AO XIV 289); Curtești s. (Cat; C Ștef); acestea nu au raport cu subst. curte.