PĂDUCÉL, păducei, s. m. 1. Arbust sau arbore spinos din familia rozaceelor, cu frunze crestate, cu flori albe dispuse în buchețele, cu fructe comestibile, care se cultivă și ca plantă ornamentală (Crataegus monogyna). 2. Insectă parazită care trăiește pe plante sau pe corpul unor mamifere (Leptus autumnalis). 3. (Pop.) Boală de piele care se manifestă prin mâncărimi pe tălpi sau între degetele picioarelor. – Lat. *peducellus.

PĂDUCÉL¹ ~i m. Arbust (mai rar arbore) spinos, cu frunze lombate, cu flori albe și cu fructe cărnoase, comestibile, de culoare roșie, brună sau neagră. /<lat. peducellus

PĂDUCÉL² ~i m. pop. Boală de piele la tălpi sau la degetele picioarelor, care se manifestă printr-o mâncărime puternică. /<lat. peducellus

păducél s. m., pl. păducéi

PĂDUCÉL s. v. bătătură, clavus, lichen, panarițiu, sorb.

PĂDUCÉL s. 1. (BOT.; Crataegus monogyna) (reg.) căcădară, gherghin, mărăcine. 2. (BOT.; Crataegus oxycantha) (reg.) gherghin, măceș, (înv.) ramn. 3. (MED.) (reg.) bătătură, funigel, furnicel, must, păduchelniță, trântitură. (~ la talpa piciorului.)

CRATAEGUS L., GHERGHIN, PĂDUCEL, fam. Rosaceae. Gen originar din emisfera nordică, cca 95 specii, arbori și arbuști înalți cu ramuri spinoase, deseori și trunchiurile. Frunze simple, serate, întregi sau lobate, Complet-penat-nervate, la bază cu stipele. înflorește în mai. Flori hermafrodite, albe, roz sau roșii (pe tip 5, stamine roșietice) în. fascicule sau corimbe, rar solitare. Fructul, drupă falsă, corai sau roz, cu 1-5 sîmburi. Nu este pretențios față de sol, rezistă la secetă și pretenții medii față de lumină.