cotoi² [At: ALEXANDRESCU, M. 313/6 / Pl: ~ sm, ~oaie sn / E: *cată + -oi cf vsl коту] 1 sm (Zlg) Motan. 2 sm (Reg) Pisoi de un an. 3 sm (Îe) A avea ochi de ~ A avea privire vicleană. 4 sm (Îe) A umbla ca un ~ A fi fără ocupație. 5 sm (Îae) A umbla numai după plăceri. 6 sm (Bot; reg; îc) Coinăcelele -~ului Plantă cu flori rotunde și păroase care se agață de curpeni pentru a face florile castravetelui să fecundeze. 7 sn (Reg) Cătușă. 8 sn (Reg) Parte a cătușei. 9 sn (Îvp) Fiecare dintre cele două stinghii strâmbe între care se introduc scândurile spre a alcătui codârla Si: cotoc (3), mănușă, stâlpușor. 10 sn Fiecare dintre tălpile grapei între care sunt articulate cele două stinghii numite andrele. 11 sn Brațele ferăstrăului.

COTOI subst. și Cotoc, variantă. 1. Cotoiul din Mislea (16 B V 18), prob. eponim al satului Cotoiu (Com. Băicoi). 2. Cotoc b., 1603 (Sd XI 2/4-5); Cotocea, Stan (17 B III 103).