CONAC, conace, s. n. I. 1. Casă boierească la țară, pe o moșie. 2. Reședință a unui ispravnic sau a unui subprefect, a unui vizir sau a unui pașă; cartier oficial. II. (Înv.) 1. Loc de popas; popas. 2. Distanță de la un loc de popas la altul. 3. Interval de timp egal cu o jumătate de zi. – Tc. konak.

CONAC, N. argintar, 1830 (Bîr I), < subst.