COC subst. cu trei sensuri, după Drăganu (pp. 79, 140): 1° tortă de casă, 2° boabă, 3° „bucătar”, la care trebuie adăugat, coca, cocu, cocon, termeni de alintare pentru copii, cf. ital. cucca, cocolo, „prîslea”; cuvîntul rom. a trecut și la pop. balcanice (Drăg 79 n. 3). 1. Coc, D., munt. 1688 (BCI V 212); – mold. act.; – Ioan, pr., 1916. 2. Cocu, V. (Bîr I; Ist Pl 368); – G., ar. (AO VII 222); – l, mold. (Tut; Sur VIII; Bîr II); – T. (Sur X); ard., 1722 (Paș); 3. – munt. (16 B II 190: 17 B IV 264); Cocul/escu; -ești, fam., mold. 4. Coca, b., ard., 1409 (Drăg) și 1680 (Paș); olt. (AO X 130; 16 B II 406, VI 340); Mihali, neg. (Sd XXII); – Ion, mold. (Tec. I; CL; Am); – D-tru (Sur XXV); fam., ar. (Cara 91); Coca numele cîtorva sate din r. Buzău; Cocaia, Stan (Î Div). 5. Cocă, B. (Drag 151); – Stan (17 B III 337). 6. + -an, Cocan, N. (Băl III); – P. (RI VII 210); Cocani s., 1566 (Mss 3699 Ac RPR p. 29) din r. Buzău. 7. + -lea, Cocolea, munt. (Puc); – ard. (Paș); – P., mold. (Tut 98). 8. + -ici, Cocolici, Radul (17 B IV 295); -u, moșn. (17 B II 40). 9. Cocolin (Bz). 10. -otă: Cocota (Mar; Sur XII); Cocuță ard. (Mar; Ard); – mold. (Arh); Cocotă, C-tin, 1827, boier, din Iași; Cucotă, fam., ar. (Cara 87). 11. Cucuța b. (Glos); – boier (17 A IV 52); – f. (ib. 197). 12. Cocariu (Ard). 13. Cocaina b. (16 B II 400), eufonic pt. Căcaina pîrîu, cu sens determinat.