ciul, ~ă a [At: H I, 345 / Pl: ~i, ~e / E: nct] (Reg; d. animale) 1 Cu urechile anormal de mici. 2 Cu urechile sfâșiate. 3 Căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. 4 Murdar.

CIUL s. m. Insectă dipteră care își depune larvele pe substanțe în putrefacție și în rănile animalelor (Sarcophaga magnifica).

CIUL adj. „fără urechi” (pentru animale). 1. Ciul b., 1234 (Drăg);- Gav., mold. (17 A 360). 2. Ciulea (Moț); Ciul/a, -eni, -ești ss. 3. Ciul/ei (Arh); -escul, olt. (Sd V 309); 4. Ciulean, olt., 1551 (AO XVII 293). Cont. cu subst. ciolac: Ciulac, Dinu, munt. (RI XIV 371).