CIORBĂ, ciorbe, s. f. Fel de mîncare constînd dintr-o zeamă (acrită) preparată cu legume, adesea și cu carne sau cu pește. ♦ Expr. Ciorbă lungă = ciorbă apoată, puțin hrănitoare; zeamă lungă; fig. vorbărie inutilă. A se amesteca în ciorba cuiva = a se amesteca în afacerile cuiva. A pune pe toți într-o ciorbă = a trata un grup de oameni la fel, fără a face vreo deosebire între ei după merite sau valoare. – Tc. çorba.

CIORBĂ subst. 1. Ciorba, popa (17 A II 83); Ciorbea (Moț). 2. Ciorbă, loan, act. 3. Ciorbencea, munt., 1787 (RI I 21). 4. Prob. Ciorbolea t. (C Ștef). 5. Ciurbă, boier, 1404, scris și Ciorbă (Dm; BA ung. 19). 6. Ciurb/ă, -ea (Dm; C Ștef); -ești s. 7. Ciurbu, Sima (16 A II 115), cf. vb. a ciurbâlui „a pritoci” (DLR).