CIOPOR, b. (Sd IV 38), < subst.

ciopor, ciopoare, s.n. (reg.) 1. Grup. 2. Turmă de oi. 3. Cârd, grămadă: „Ei s-o strâns cu toți ciopoară, / Pă Hristos ca să-l omoară” (Bârlea, 1924, I: 135). ■ (onom.) Ciopor, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. csoport „grupă, grămadă, ceată, cârd” (Pușcariu, după DER; MDA).