CIOB, cioburi, s. n. Bucată, fragment dintr-un obiect de sticlă, de faianță, de lut etc. spart. – Tc. çöp.

CIOB subst. 1. Cioba b. (Viciu 15); Ciobu por. (Sc); Cioaba și Ciobeica soția lui Ciobu (Sc). 2. Cioabâ (BA ung. 35), cf. și magh. csoba, „butoiaș” (explic. Bil-Albescu). 3. Compus: Ciobrău s. mold. vechi, scris și Cebrău și Ciabrău prin grafie ucr., doc. mold. an. 1671 iun. 17.