CHIUL, chiuluri, s. n. (Fam.) Absentare nemotivată, sustragere de la obligații din lene, din comoditate sau din neglijență ; p. ext. înșelătorie. ♦ Expr. A trage chiulul = a) a lipsi (de la datorie) fără motiv serios ; b) a nu-și ține cuvântul dat. A-i trage (cuiva) chiulul = a păcăli, a înșela (pe cineva). – Din chiul[angiu].

Chiul v. Evdochim II 4.