PIDOSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

PIDOSNIC¹ ~că (~ci, ~ce) pop. 1) (despre persoane) Care face totul pe dos; cu purtări ieșite din comun. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care este contrar așteptărilor. /pe dos + suf. ~nic

PIDOSNIC² ~ci m. Plantă erbacee cu tulpină erectă, cu frunze sesile lucioase, de culoare verde-albăstrie dispuse pe tot lungul tulpinii și cu flori mărunte galbene, care crește pe marginea drumurilor; somnoroasă; cerițică. /pe dos + suf. ~nic

pidosnic adj. m., s. m., pl. pidosnici; f. sg. pidosnică, pl. pidosnice

PIDOSNIC adj. v. bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, inexplicabil, insolit, năstrușnic, neobișnuit, original, paradoxal, singular, straniu.

PIDOSNIC s. (BOT.; Cerinthe minor și glabra) (reg.) cerițică, somnoroasă.

CERINTHE L., CERINTE, PIDOSNIC, fam. Boraginaceae. Gen originar din regiunile mediteraneene, cca 8 specii, erbacee, anuale, bienale sau perene, glabre sau aspre, punctate de multe ori cu un verde-albastru. Flori albe, deseori cu pete purpurii, așezate în ciorchine sau umbele terminale. Frunze alterne, cele superioare alungit-cordiforme, cele inferioare obovate, verzi-albăstrui. Fructe, 2 nucule cu cîte 2 semințe.